„Back off, Barça!” Arsenal a refuzat oferta pentru Fabregas!

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 18:20 Arsenal joacă tare și a refuzat oficial oferta pe
care Barcelona o făcuse, astăzi, pentru Fabregas.

Cesc este jucătorul nostru până în vara lui 2015. El face
parte din planurile noastre de viitor și nu intenționăm să îl
vindem. Am primit o ofertă de la Barcelona și le-am transmis, încă
o dată, că nu avem nicio intenție să ne cedăm căpitanul. Pentru a
fi clari, nu ne interesează nicio altă ofertă viitoare a acestora
pentru Fabregas, pur și simplu nu avem ce negocia. Șefii Barcelonei
au afirmat public că ne vor respecta decizia și sper ca acest lucru
să se întâmple”, se arată într-un comunicat remis de
„tunari
„, conform thesun.co.uk.


Catalanii sunt tot mai hotărâți să-l repatrieze pe Fracesc
Fabregas. Conform presei spaniole, clubul catalan a făcut astăzi o
ofertă oficială pentru jucătorul lui Arsenal Londra. Suma nu a fost
dezvăluită.

„Am trimis o primă ofertă pentru Fabregas. Sperăm să-l
avem cât mai curând la Barcelona. Încă nu am primit niciun răspuns
de la Arsenal, dar este devreme”
, a declarat Rafael Yuste,
vicepreședintele clubului catalan, în presa spaniolă, completat de
Joan Oliver, director
general al catalanilor
: „Toată lumea știe că
Cesc vrea să joace la Barcelona, dar există un al treilea actor,
care este Arsenal. Ieri după-amiază am trimis o ofertă scrisă
pentru Fabregas”
.

Potrivit jurnaliștilor de la As, care citează surse din cadrul
clubului, oferta inițială nu depășește 40 de milioane de euro, dar
Barcelona mai are cinci milioane de euro puse deoparte, în cazul în
care „tunarii” nu sunt mulțumiți.

În altă ordine de idei, Pep Guardiola a plecat astăzi în
vacanță, însă nu înainte de a le transmite câteva ordine
asistenților săi. Pe lângă locul unde echipa va face pregătirea,
tehnicianul spaniol le-a înmânat și o listă de cumpărături, pe care
se regăsesc și numele lui Fabregas și Juan Mata.

Arsenal dă semne că
s-a împăcat cu ideea

„Tunarii” vor face o ofertă de 25 de milioane de euro pentru
Yoann Gourcuf, jucător care evoluează pe postul lui Fabregas:
Toate eforturile noastre sunt canalizate în vederea
ținerii lui Fabregas la echipă, dar acest lucru nu depunde doar de
noi. Wenger se gândește deja la un înlocuitor perfect: Yoann
Gourcuff. Este un jucător tânăr, talentat și s-ar adapta perfect la
jocul lui Arsenal
„, declara ieri o sursă din cadrul lui
Arsenal pentru presa engleză, citată de El Mundo Deportivo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×